10.4 C
Bistrița
miercuri, aprilie 17, 2024

Decizie FINALĂ: Dosarul 10 August – ÎNCHIS! UPDATE- se vrea sesizare la CEDO și organizare de proteste

DIICOT a cerut redeschiderea dosarului „10 August” în care erau condamnați șefii Jandarmeriei. Tribunalul București a respins astăzi cererea, decizia fiind finală. Astfel, cei care au coordonat intervenția din Piața Victoriei scapă definitiv de răspundere penală. UPDATE: Se dorește sesizare la CEDO și organizare de proteste.

Românii din diaspora au protestat la București, în 10 august 2018. Protestul a avut loc în Piața Victoriei, împotriva guvernării din acea vreme a României. Deși organizat de cei din diaspora, mulți români din țară li s-au alăturat, chiar în capitală.

Data de 10 august 2018 a rămas în memoria românilor, și nu numai, drept ziua în care jandarmii au ascultat orbește de comenzile date de șefii lor, lovind și gazând inclusiv copii și mame.

În 2019 s-a deschis dosar de urmărire penală a șefilor Jandarmeriei care au coordonat intervenția din Piața Victoriei.

Prin ordonanța semnată la data de 26 iunie 2020 de procurorul Doru Stoica, au fost clasate acuzațiile la adresa șefilor jandarmeriei în dosarul 10 august.

Totuși, conform g4media.ro, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial, pe 4 august 2020, soluţia de clasare a dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie. Solicitarea DIICOT a trecut pe la mai multe instanţe. Curtea de Apel București și-a declinat competența, trimițând dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Astăzi, tribunalul a anunțat ÎNCHIDEREA Dosarului, sentința fiind DEFINITIVĂ!

Respinge cererea DIICOT de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în dosar 2122/DP/2019. Definitivă”, se arată pe minuta ședinței.

Redeschiderea solicitată de DIICOT îi viza pe colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române, şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

DIICOT ceruse să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, mai scrie g4media.ro.

UPDATE

Conform biziday.ro, Comunitatea Declic, alături de Corupția Ucide, Evoluție în Instituție, Geeks for Democracy, Inițiativa România, Rezistența, Reset Iași și Brașovul Civic contestă decizia judecătorului Daniela Isabela Miheț, de la Tribunalul București, de respingere a cererii DIICOT de redeschidere a Dosarului 10 august, când forțele de ordine au intervenit violent împotriva demonstranților din Piața Victoriei din București.

Aceștioa vor să organizeze un protest astăzi, la ora 18.00, în fața Tribunalului București.

Astăzi, justiția din România și-a arătat fața întunecată. Am ieșit în stradă pentru a apăra independența justiției, am fost gazați și loviți, pentru ca un judecător să își bată joc de noi și să îi salveze pe vinovați. Niciun șef al Jandarmeriei, responsabil pentru gazarea și rănirea a sute de oameni, nu mai poate fi acum tras la răspundere. Doar CEDO mai poate face dreptate în acest caz, așa că ne vom adresa Curții Europene”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniilor pe Justiție, conform sursei citate.

 

Despre experiența trăită de bistrițeni la protestele din 10 august 2018, puteți reciti mai jos:

GROAZNIC: Un tânăr artist din Bistrița a fost rănit la protestul din Piața Victoriei! O grenadă cu șrapnel i-a găurit piciorul

OAMENI din Bistrița-Năsăud. Octav Ureche, artistul lovit de grenada jandarmilor, în 10 august: „Viața mea s-a schimbat total după protest…”

Florin Bojor crede că jandarmii care i-au gazat nu au fost hrăniți și hidratați. Acesta a depus plângere la Parchetul Militar

În cârje, la Parchetul Militar: Artistul bistrițean rănit de o grenadă a jandarmilor depune plângere penală

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.