19.9 C
Bistrița
duminică, mai 19, 2024

Rostul de dimineață. Minunea noastră mică și atât de fragilă…! În Orheiul Bistriței a înflorit Laleaua pestriță

Laleaua pestriță – una dintre minunile cu care natura ne răsfață, fără să obosească, în fiecare primăvară, la început de aprilie – și-a făcut apariția, spre deliciul tuturor, în câteva spectaculoase imagini publicate ieri de Albert Gavrilă.

Bistrițeanul pasionat de drumeții și natură, Albert Gavrilă, ne-a luminat din nou ziua cu câteva spectaculoase fotografii!

Laleaua pestriță – minunea naturii care ne uimește cu frumusețea și fragilitatea ei în fiecare primăvară – a înflorit din nou în pădurea din Orheiul Bistriței.

Este exact vestea de care aveau nevoie toți cei care aleg să nu lase timpul să se scurgă în defavoarea lor, cei care știu să recunoască și să admire așa cum se cuvine fiecare minune din cale… 

Oamenii locului o numesc Floarea de Şah, oamenii de ştiinţă îi spun „Fritillarea Meleagris”, noi o cunoaştem drept Laleaua pestriţă. 

Atât de simplă şi elegantă, delicată şi răpitor de frumoasă – solitară şi misterioasă… laleaua pestriță este una dintre florile protejate prin lege, aflându-se, din păcate, şi pe lista plantelor pe cale de dispariţie… 

Pădurea din Şesul Orheiului este o zonă strict protejată de lege, cunoscută drept Aria Naturală „Poiana cu Narcise” de pe şesul Văii Budacului, aparţinând de Ocolul Silvic Dealu Negru.

În fiecare primăvară, printre brânduşe şi ghiocei, aici îşi face apariția și faimoasa lalea pestriţă – o floare tot mai rară în România.

Ni se oferă așadar, la doar o aruncătură de băț de Bistrița, un spectaculos peisaj de primăvară, care uimește de fiecare dată prin frumuseţe şi delicateţe… Ignorând (Dumnezeu știe cum) toată mizeria, oboseala, furia și frustarea din jur… 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.