10.6 C
Bistrița
duminică, mai 19, 2024

FOTO/VIDEO – Urmele furtunii: Copaci căzuți în Bistrița, acoperișuri smulse și pagube

După ce ISU Bistrița-Năsăud a anunțat că urmează cod portocaliu de vreme severă, asupra întregului județ s-a declanșat o furtună violentă. Copacii s-au rupt sau au fost desprinși din rădăcini, iar în unele zone s-au desprins bucăți din acoperișurile blocurilor.

Conform mesajului RO-ALERT, câteva localități ale județului se află sub cod portocaliu de vijelie și vânt cu rafale de peste 80 -100 km/h. S-au anunțat și descărcări electrice.

Chiar dacă sub acest cod portocaliu se aflau câteva localități din zona de câmpie din Bistrița-Năsăud, vremea rea s-a extins și în Bistrița sau Năsăud.

În municipiul Bistrița au fost raportați copaci căzuți pe strada Zorelelor și pe Trandafirilor. De asemenea, 20 de metri pătrați de acoperiș de pe Calea Moldovei au fost smulși de către vântul puternic.

Și pe strada Petru Maior pompierii au fost solicitați să curețe acoperișul unui bloc:

De asemenea, ISU BN a transmis că pe strada Ioan Slavici, un copac a căzut pe drum.

Foto: Rodica Dobraniș

Strada Zorelelor
Strada Ioan Slavici; Foto: Instagram/David Naghiu
Strada Ioan Slavici; Foto: Instagram/David Naghiu

În Năsăud și Beclean, pe lângă vântul puternic și ploaie, a căzut și grindină.

Curte în Beclean; Foto: Cuta Iusan/Facebook
Inundație Spermezeu; Foto: Sorin Hognogi

Tonciu, sursa video: Tamas Szilagyi via Meteo.BN

Năsăud

UPDATE CJSU 15:04:

Curte și adăpost de animale inundate în localitatea Beclean, cartier Coldău. Intervine Garda de Intervenție Beclean.

UPDATE CJSU 15:37:

Gospodării inundate în Năsăud, pe str. Valea Crucii. Intervine un echipaj de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Năsăud. 

UPDATE 19.30:

Un cititor Bistrițeanul.ro ne-a trimis imagini și de pe DN 17C, la intrarea în Beclean dinspre Salva. Drumul este de asemenea acoperit de apă, crengi și moloz:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.