Colibița Folk Fest 2018 vine cu o surpriză

Colibița Folk Fest 2018 vine cu o surpriză

În perioada 10 – 11 august 2018, La Fisherman’s are loc Colibița Folk Fest 2018. În ambele seri evenimentul va debuta cu deja obișnuitul open stage. Doar că de data aceasta, nu va mai fi obișnuit, ci jurizat. Atât vineri, cât și sâmbătă, se va da câte un premiu I, premiu II și premiu III.

Încă o lună de zile și va avea loc Sărbătoarea Sufletului Pururi Tânăr. Mai exact, în perioada 10 – 11 august se va desfășura cea de-a VII-a ediție a festivalului Colibița Folk Fest. Locația – Fisherman’s!

Ediția din acest an aduce ceva nou.

„La fel ca în anii precedenți, ziua de vineri, 10 august, va debuta cu Open Stage de la orele 18:00, dar un open stage jurizat de data asta. Concurenții nu pot avea mai mult de 25 de ani și pot concura doar într-o seară. Sâmbătă, 11 august, va avea pentru-nceput, de la orele18:00, concurs ca și-n prima seară; sunt așteptați la scenă deschisă, tineri până în 25 de ani, care vor să urce pe aceste trepte pline de poezie, muzică și spirit liber numite Muzică Folk! Premiile se vor acorda și în această seară, la fel ca în prima zi. Președintele juriului din acest an, va fi poetul și jurnalistul GEORGE STANCA”, anunță organizatorii.

Premiile pentru acest concurs vor fi astfel:

Locul  III  –   300 lei

Locul   II  –    500 lei

Locul    I  –  o chitară electroacustică produsă de HORA  Reghin

Premiile se acordă pentru fiecare seară, adică și vineri și sâmbătă. Cei dornici să participe trebuie să se înscrie, până în 5 august, la numărul de telefon 0742 529 271.

În prima seară, după concurs, vor susține recitaluri Antonia & Tudor Ivașcu, VALI  ȘERBAN & FLORIN SĂSĂRMAN, CRISTI BUICĂ, Grupul  ECOUL (Magda Pușkaș, Sorina Bloj & David Gabriel Dody ), PUIU  IVANIȚCHI și DUCU BERTZI !

În 11 august, de la ora 20:00, îi vor bucura pe cei prezenți Sorin Găzdac & Ani Gheorghe, RAUL CÂRSTEA, Formația KRIPTON, ZOIA  ALECU, Grupul POESIS și VASILE  ȘEICARU & Nicolae „Nae” Matei!

Invitatul special al acestei ediții este poetul GEORGE STANCA, ce ne va încânta cu fragmente din multele și frumoasele sale poezii”, anunță organizatorii.

Bineînțeles, nu vor lipsi ceaunele, grătarele și berea rece!

VIDEO Ovidiu Crețu: Mi-am făcut datoria față de țară! Poate voi ocupa un fotoliu de consilier ianuarie 21, 2020 - Primarul Ovidiu Crețu își va încheia mandatul în luna iunie a acestui an. Acesta a explicat în cadrul unei conferințe de presă că nu vrea o funcție salarială. ”Mi-am făcut datoria față de țară. Vreau să mă bucur de grădină și de nepoți. Poate voi ocupa o funcție de consilier local!” a spus acesta.
Transport gratuit pentru elevi, pe baza carnetului de note avizat de școală ianuarie 21, 2020 - Este anunțul făcut de Ministerul Educației, cu începere din anul școlar 2020 - 2021. Decizia aceasta s-a luat după ce CCR a declarat neconstituțională decontares navetei DOAR pe baza abonamentului.
FOTO: O nouă competiție, un nou trofeu…! ianuarie 21, 2020 - O nouă competiție, un nou trofeu – pentru tinerii liceeni pasionați de robotică de la Colegiul „Liviu Rebreanu”. Ei s-au întors victorioși de la Timișoara, unde au participat la Winter Robotics Games.
VIDEO Ovidiu Crețu: NU cred că trebuie subvenționată taxa de gunoi ianuarie 21, 2020 - Primarul Ovidiu Crețu a explicat că e de părere că taxa de gunoi nu trebuie subvenționată. Acesta susține că doar pe când îl arde pe cetățean la buzunar, doar atunci va avea grijă ce aruncă și cum aruncă.”Dacă se va vota subvenționarea, asta nu e poziția primarului!” a declarat edilul.
JOI se deschide Pârtia Cocoș, integral! AFLĂ cât plătești și programul de funcționare: ianuarie 21, 2020 - Primarul Ovidiu Crețu a anunțat azi că joi va avea loc deschiderea Pârtiei Cocoș, integral. Se va putea schia și dupămasa, datorită nocturnei. AFLĂ programul de funcționare și tarifele:
VIDEO- ȚEAPĂ: Firma ce aducea echipamentele pentru pârtie nu mai răspunde! Ba și blochează o altă achiziție ianuarie 21, 2020 - Pârtia Cocoș urmează să se deschidă integral în această săptămână, joi. Nu s-a putut mai repede din cauza lipsei pompelor și a tunului de zăpadă. Firma câștigătoare nu a mai dat niciun semn de viață de vreo două săptămâni. Ba mai mult, blochează și achiziția de tunuri.
Arma soțului mort i-a adus un dosar penal. Pățania unei bistrițence: ianuarie 21, 2020 - Arma neletală a soțului care a murit în urmă cu mai bine de jumătate de an i-a adus necazuri unei bistrițence de 44 de ani. Cu ce a greșit femeia:
Cum au ajuns persoanele cu handicap de la taxe 0 la gunoi, la preț întreg ianuarie 21, 2020 - Bistrițenii plătesc, din această lună, suma integrală pentru serviciul de salubritate. Asta deoarece Primăria nu mai subvenționează, cel puțin momentan, din bugetul municipiului. Persoanele cu handicap își amintesc de perioada în care plăteau 0 lei pentru aceste servicii. S-ar mulțumi și cu o reducere de 50 la sută...
Rostul de dimineață: Dacă iarna e în toi, nici primăvara nu poate fi prea departe… ianuarie 21, 2020 - În timp ce Bistrița zace copleșită de cerul plumburiu și mohorât, departe de lumea dezlănțuită, pe crestele Munților Rodnei primăvara își face loc cu coatele iar peisajele îți taie respirația…!
SCHIMBĂRI DE PROPORȚII! Jandarmii ar putea dispărea din orașe. Ce se va întâmpla cu ei: ianuarie 21, 2020 - Adevărul.ro a publicat un document în care se vorbește despre planurile pe care le are ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela pentru Poliție și Jandarmerie. Una dintre schimbările de proporții despre care se vorbește în document presupune dispariția jandarmilor din orașe. Ce se va întâmpla cu ei:
Maternik vs. școala din Șanț – conducerea unității mai bifează o victorie. Mesajul profesorului: „Nu pui mâna pe mine că eu te omor!” ianuarie 21, 2020 - Scandalul dintre profesorul de sport Vasile Maternik și conducerea unității de învățământ unde acesta predă este departe de a lua sfârșit. Ieri, profesorul a încercat din nou să se întoarcă în școală și a fost îndepărtat cu jandarmii, conducerea școlii mai bifând o victorie, folosindu-se de o prevedere din Legea Educației:
Aquabis: Fără apă potabilă astăzi, în Năsăud și Beclean ianuarie 21, 2020 - O stradă din Năsăud rămâne astăzi, 21 ianuarie 2020, fără apă potabilă pentru câteva ore – anunță Aquabis. Probleme sunt și la Beclean:
Carne de pasăre, dintr-o zonă cu gripa aviară, a ajuns la noi în județ! ianuarie 21, 2020 - Peste 17.000 de kilograme de carne de curcan din Ungaria a ajuns în 26 de județe ale țării. Aceasta provine dintr-o zonă cu restricție, din cauza gripei aviare. Se pare că în Bistrița-Năsăud nu s-a mai găsit niciun kilogram de carne de curcan, aceasta fiind cel mai probabil deja achiziționată.
FOTO: Pârtia Cocoș a devenit sursă de inspirație pentru artiști ianuarie 20, 2020 - Pârtia Cocoș a devenit sursă de inspirație pentru artiștii din Bistrița. „Este o lucrare specială care are toate șansele să devină piesă de muzeu! Este chiar pârtia de schi în miniatură… De fapt Dumnezeu a făcut-o, eu doar am văzut-o și i-am dat viață”, ne-a explicat Sorin Tisa, artistul care a conceput-o.
Crește ajutorul de deces! Aproape 5500 lei pentru pensionari și asigurați ianuarie 20, 2020 - E publicat în Monitorul Oficial, că de luna aceasta, ajutorul de deces crește. Pensionarii și asigurații vor primi aproape 5.500 lei. Rudele acestora vor primi o indemnizație de peste 2.700 lei.