9.9 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

E OFICIAL! 86 de milioane lei pentru modernizarea a 43 de km de drumuri județene

Șoferii se vor putea bucura de încă 43 de km de drumuri „ca-n palmă”, prin județ. Astăzi s-a semnat contractul de finanțare pentru cele trei tronsoane de drum. AFLĂ unde se vor face modernizările:

Lucrările de modernizare a drumurilor județene, continuă. Astăzi, președintele CJ BN, Radu Moldovan, a semnat, în prezența Viceprim-ministrului, Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu și a Ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, încă trei contracte.

Aceste finanțări au fost anticipate încă de acum o lună, la ultima vizită a ministrului Daniel Suciu la Bistrița.

Despre contractele semnate atunci puteți reciti AICI:

Cea mai frumoasă Sală Polivalentă din țară, la doi pași de Bistrița! Proiecte de peste 250 milioane lei, semnate azi!

Astfel, în curând, se vor organiza licitațiile pentru execuția lucrărilor.

„Daniel Suciu ne aduce bani pentru modernizarea altor trei tronsoane de drumuri județene vitale pentru noi. E vorba de DJ172A, Beclean-Nușeni – Chiochiș, o porțiune de 26 km, DJ162- Sânmihaiu de Câmpie – Visuia – 10,1 km și DJ154, Domnești – Nețeni – Albeștii Bistriței – 7,4 km. E vorba de o finanțare totală de 82.2 milioane lei pentru 43,5 km”, explica Radu Moldovan, președintele CJ BN, acum o lună.

Pe pagina sa de Facebook, Radu Moldovan a ținut să mulțumească pentru această finanțare Guvernului României și Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice!

„Așa se dezvoltă România!”, a conchis acesta.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.