9.9 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

FOTO: Biciclist lovit de mașină la Han!

Un biciclist a fost accidentat de o mașină în urmă cu puțin timp în zona Han. Din primele date, acesta este conștient.

Accident de circulație chiar în sensul giratoriu de la Han – totul s-a petrecut în urmă cu câteva minute! Din primele informații, un biciclist a fost acroșat de o mașină.

Tânărul care se afla pe bicicletă venea din direcția spitalului și voia să facă stânga pe 1 Decembrie. Șoferul venea de pe strada Năsăudului și spune că nu l-a observat pe biciclistul în vârstă de 28 de ani.

Acesta s-a ales cu glezna dislocată, din primele verificări care s-au putut face la fața locului de către echipajul din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

„La accidentul de la Han s-a deplasat un echipaj SAJ BN cu medic. La fața locului au găsit un biciclist lovit de mașină, conștient, stabil hemodinamic și respirator, cu escoriații multiple și cu fractură închisă la membrul inferior drept. A fost transferat la UPU Bistrița pentru mai multe investigații de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ BN, Ciprian Păcurar.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Biciclistul nu a putut fi testat încă din cauza durerilor pe care le resimțea la momentul în care a fost preluat de echipajul medical.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.