Ovidiu Crețu: Pârtia a fost proiectată prost! Încercăm să o deschidem miercuri, dacă reușim să facem suficientă zăpadă…

Ovidiu Crețu: Pârtia a fost proiectată prost! Încercăm să o deschidem miercuri, dacă reușim să facem suficientă zăpadă…

Bistrițenii ar fi trebuit să se plictisească deja de schiat pe Pârtia Cocoș! A nins la Bistrița încă de dinaintea sărbătorilor de iarnă, temperaturile au fost zile la rând cu minus, favorabile producerii zăpezii artificiale, și, cu toate acestea, pârtia nu e încă deschisă. Iar asta datorită prea multor erori de proiectare, care ies la iveală, una după alta și împiedică deschiderea. 

La doi ani de la inaugurare, primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, afirmă că Pârtia Cocoș a fost proiectată prost. Atât de prost încât nu poate fi deschisă la câteva săptămâni după ce iarna s-a instalat la Bistrița. Tunurile de zăpadă sunt insuficiente, conducta care duce apa din lac către tunuri e una singură și aia subdimensionată și, colac peste pupăză, nu mai e nici apă în lac, iar alimentarea lacului se face și ea greoi. 

„Așa de bine a fost proiectată pârtia asta că totul este la limită. Bineînțeles că în funcționare îți dai seama de probleme. Nu mi-a spus nimeni, de exemplu, că pompa de 124 de bari ar trebui să fie la 184 de bari. Nu a spus nimeni asta și nici eu nu știam. În afară de faptul că e scumpă pârtia și că am pus telescaun nu au fost alte critici. Dacă venea cineva să spună că acea conductă care e de patru țoli trebuie să fie de cinci țoli și jumătate… dar n-a venit, constatăm acum că nu e bine, în funcționare… De exemplu, tunurile de zăpadă, la masă, când au prezentat proiectul, au pus trei tunuri de zăpadă. Eu am cerut patru și au acceptat cu greu, ca acum să constatăm că avem nevoie de șapte, nu de patru. Am schiat și eu și alții. Am discutat cu oameni care au fost la schi, cu profesioniști, nu cu amatori, ca și mine, și i-am întrebat cum e? Nimeni nu știe cum să facă o pârtie, toți știu să schieze. Ce am discutat cu cei care fac pârtii, Toplița, Borsec, Vatra Dornei, toți erau cu chestii second-hand, care la noi nu se potriveau. (….) Nu e rezolvată nici problema la lac. Și asta e o problemă. Câtă apă a fost în lac am consumat-o și acum, câtă băgăm în lac, atâta avem. Firma care a făcut pârtia a făcut și consolidarea, pe banii lor, dar nu au finalizat-o. Ce să fac? Nu mă pot plânge, din partea lor am avut deschidere, dar am avut un proiect prost – a declarat primarul Ovidiu Crețu pentru Bistrițeanul.ro.

Întrebat dacă îi pare rău pentru acest proiect, care i-a adus cele mai multe critici din partea bistrițenilor, primarul Bistriței a răspuns că: „Nu. Nu. Îmi pare bine că l-am făcut. În 2019 voi face completările de rigoare astfel ca atunci când mi se rupe un papuc, să îl iau imediat pe celălalt și pe cei stricați îi dau să-i repare. Trebuie să avem soluții, dacă nu funcționează o pompă să o am imediat pe aia de alături. Noi stăm cu o singură pompă și aia subdimensionată. Critici că proiectul nu e bun au fost o grămadă. Dar niciuna nu s-a referit la chestiuni de genul ăsta.  Doar că de ce e telescaun cu patru locuri și nu teleski. Asta am argumentat de 1001 ori. Îmi pare rău acum că nu am făcut telescaun debraiabil, era ceva mai scump decât ăsta, dar asigura transport pentru un număr mai mare de persoane, iar asta s-a văzut când a funcționat sâmbăta și duminica și lumea stătea la coadă chiar la ritmul ăsta de 1000 de persoane pe oră”.

Ovidiu Crețu spune că s-a gândit să dea proiectantul în judecată pentru toate erorile de proiectare de mult timp, doar că nu mai are pe cine, „a falimentat înainte de a finaliza noi execuția și n-am pe cine. Proiectantul ăla a falimentat și a dispărut…”

Aceasta fiind situația, primarul spune că se fac eforturi mari pentru a deschide Pârtia Cocoș miercuri. Totul depinde însă de… producția de zăpadă, legată de apa din lac (care trebuie alimentat și el), de conducta subdimensionată care alimentează mai departe tunurile, de tunurile prea puține etc… Un ajutor nesperat ar putea veni din cer, meteorologii anunțând ninsori pentru următoarele zile la Bistrița. Astfel, cel târziu în weekend, se va deschide sezonul de ski și pe Pârtia Cocoș din Bistrița.

   

Sancțiuni pentru șefa centrului de la Beclean în urma scandalului presărat cu acuzații de prostituție și automutilare acum 56 de minute- Centrul pentru Protecția Copilului de la Beclean este în centrul atenției de mai bine de două săptămâni. Atunci, un ONG atrăgea atenția asupra faptului că în centru s-ar întâmpla mai multe lucruri „neortodoxe”, cu știința conducerii. Erau vehiculate atunci acuzații de prostituție și automutilare.
FII REPORTER: La sat, Supercom acționează pe principiul „la țară merge și așa” acum 2 ore- Supercom își arată „zelul și determinarea” în muncă, mai ales la sat. Din elan și prea multă râvnă, nu contează că demontează chiar și pubelele semiîngropate. La sat, merge și „ca la țară”.
Aquabis: Se sistează astăzi apa potabilă în localitatea Liviu Rebreanu acum 2 ore- Aquabis S.A își informează consumatorii că apa potabilă se sistează astăzi în localitatea năsăudeană Liviu Rebreanu și în Beclean. Iată care este motivul:
FOTO – Accident rutier în Tiha Bârgăului. Doi copii de 11 ani și trei adulți au fost răniți acum 18 ore- Un accident rutier a avut loc în această după-masă în Tiha Bârgăului. În accident au fost implicate 8 persoane, doi copii de 11 ani și trei adulți fiind răniți. Circulația în zonă a fost blocată.
VIDEO – Copii care fac copii… în centrele de plasament. Două minore de la Beclean și Teaca își vor așteapta majoratul cu prunci în brațe acum 18 ore- Două copile, una din centrul de la Beclean și alta dintr-o casă de tip familial de la Teaca, au rămas însărcinate și își vor aștepta majoratul cu prunci în brațe. Dacă în cazul uneia este vorba despre o adevărată poveste de dragoste, în cazul celeilalte nu se știe cine este tatăl copilului.
VIDEO: De unde vin problemele și ghinionul… acum 19 ore- Dacă vreți să aflați de unde vin problemele și ghinionul, dacă sunteți pasionați de hip-hop și vreți să-i încurajați pe artiștii locali care se ocupă de acest gen muzical – musai să participați vineri, 29 martie, la acest concert:
Doina Pană, pe lista PSD pentru europarlamentare! VEZI ce șanse are bistrițeanca să ocupe un fotoliu în PE acum 19 ore- S-a finalizat lista PSD pentru europarlamentare. Printre cele 15 nume se află și deputatul bistrițean, Doina Pană. Mâine lista va fi supusă spre aprobare la BEC. Ce șanse sunt ca bistrițeanca să prindă un fotoliu în parlamentul european:
VIDEO – DRAGOȘ PÎSLARU: Politica zilelor noastre- Remus se apără de ploaie, în piață, cu un celofan! De ani de zile! Noi nu vrem politică! acum 20 de ore- Fost ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru, a fost prezent astăzi la Bistrița, împreună cu colegii partidului PLUS. Acesta a subliniat faptul că tot ceea ce s-a promis de ani de zile și nu s-a făcut, e politică. Tot ceea ce merge prost în țara asta, ar fi de asemenea politică. Iar ei, în PLUS, nu vor să facă politică, dacă asta înseamnă ca Remus, cel cu florile din piața agroalimentară, să se protejeze de ploaie tot cu un celofan.
Medalie pentru Bistrița, la Campionatele naționale de natație! acum 20 de ore- Se confirmă valoarea sportivilor de Clubul Sportiv Casa Ema: una dintre sportive a cucerit o medalie la Campionatele Naționale de natație pentru juniori și tineret de la Bacău, în weekend-ul care tocmai a trecut.
FOTO: Vremea roboților! Performanță extraordinară pentru echipele din Bistrița-Năsăud în cel mai mare campionat de robotică acum 21 de ore- Cel mai mare campionat de robotică s-a încheiat ieri seară, la București, acolo unde patru echipe din Beclean, Bistrița și Năsăud au avut parte de experiențe fantastice, o întâlnire cu un laureat al premiului Nobel și performanțe de excepție.
Dacian Cioloș, atac la Viorica Dăncilă: Așa se discreditează un Guvern! Se merge prea departe cu ridicolul! acum 22 de ore- Prezent azi la Bistrița în urma campaniei de strângere de semnături pentru Partidul PLUS, Dacian Cioloș a avut câteva cuvinte dure la adresa prim-ministrului. ”E ridicolă reacția doamnei Dăncilă! Așa se discreditează un Guvern! Deja se merge prea departe cu ridicolul. Ca să nu mai vorbesc de prostie și incompetență. Și iresponsabilitate!” a declarat acesta.
NiNa Kids angajează educatoare, Comautosport caută lucrător gestionar! NOI locuri de muncă, în Bistrița acum 23 de ore- Dacă ești o persoană veselă, cu răbdare și drag de copii, ai toate șansele să-ți găsești un loc de muncă stabil, alături de o echipă de profesioniști! Noi locuri de muncă sunt disponibile la Bistrița:
Dacian Cioloș: Bistrița Năsăud e în TOP 3 județe cu cei mai mulți susținători PLUS acum 24 de ore- Dacian Cioloș a fost astăzi prezent la Bistrița, pentru a susține mișcarea Partidului PLUS. Acesta s-a arătat uimit de faptul că bistrițenii sunt așa mari susținători. Mai ales că s-au strâns mai mult de dublu numărul de semnături pe care și l-au propus pentru județul nostru. ”Bistrița Năsăud e în top 3” a spus acesta.
Aquabis: Avarii la rețeaua de distribuție a apei în Beclean acum O zi- Astăzi, 25 martie 2019  între orele 12.00 – 13.00 se va sista TOTAL furnizarea apei potabile în Beclean (partea din sus a orașului, de la Piața Mică în sus,  inclusiv Băile Figa), informează Aquabis. 
FOTO – Imagini dezolante la Instituția Prefectului. Toți copacii au dispărut chiar de Ziua Națională a Pădurii acum O zi- Brazii și copacii ornamentali din jurul Instituției Prefectului sunt istorie! Instituția s-a „curățat” de copaci, culmea, chiar de Ziua Națională a Pădurii. Aceștia vor fi înlocuiți cu alei pietonale și spații de odihnă.