6.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Pensia specială a parlamentarilor ar putea fi ANULATĂ de voi! Dacă semnați!

Pregătiți-vă pixurile! Se vor monta din nou corturi unde se vor strânge semnături. De această dată, pentru a propune anularea pensiei speciale a parlamentarilor. „De ea ar trebui să beneficieze doar cei ce s-au sacrificat pentru țară!”, susțin inițiatorii.

S-a finalizat campania de strângere a semnăturilor pentru modificarea legii electorale. Mai exact, s-au strâns 1.000.000 de semnături pentru a se putea propune alegeri în două tururi de scrutin.

Deși corturile folosite pentru aceasta abia au ajuns la locul lor, acestea vor fi din nou amplasate în stradă.

„Vrem să strângem semnături pentru o inițiativă de anulare a pensiei speciale a parlamentarilor. Chiar dacă avem deja propunerea legislativă, și sperăm să o putem duce în Parlament la sfârșitul lunii noiembrie, odată cu propunerea pentru schimbarea legii electoratului, credem că semnăturile sunt esențiale. Dacă am strânge tot așa, un milion de semnături, ar fi o altfel de forță și am avea șanse mult mai mari să treacă”, a explicat Ionuț Simionca.

Corturile vor fi amplasate ca și data trecută, pe Bulevardul Independenței, Bulevardul Decebal și zona Lamă.

Deputatul bistrițean a anunțat și cu alte ocazii că nu este de acord cu această pensie și că vrea să o deființeze.

Acesta a subliniat și în cadrul conferinței de azi că „această pensie ar trebui dată pe baza contributivității, să fie dată văduvelor, veteranilor de război, celor care au făcut ceva pentru țara aceasta”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.