18.8 C
Bistrița
marți, aprilie 30, 2024

FOTO/VIDEO: Cum arată Casa Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu. Inaugurarea festivă, în 14 noiembrie

Casa Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu – clădirea în care a locuit fratele poetului Mihai Eminescu – și-a deschis azi porțile: lucrările aflate la final au fost recepționate astăzi. Inaugurarea oficială are loc în 14 noiembrie. 

Lucrările de renovare și modernizare a imobilului de pe Independenței nr. 24 au ajuns la final.

Radu Moldovan, președintele CJ BN, alături de prefectul județului Teofil Cioarbă,  vicepreședintele CJ și Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” au recepționat azi lucrările la Casa Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu.

Constructor: Asocierea dintre SC EAST COAST CONSTRUCTION AND REMODELING SRL (Maieru) și SC EURAS SRL Satu Mare (lucrările de execuție) și SC K&K STUDIO DE PROIECTARE SRL Cluj-Napoca (lucrările de proiectare).

Valoarea proiectului este de 8.567.733,46 lei. Banii provin din bugetul Consiliului Județean BN.

Lucrările au durat 22 de luni. 

Clădirea a fost construită în anul 1912, fiind casa în care a locuit fratele lui Mihai Eminescu, Matei Eminescu între anii 1924-1929.

Aici se vor desfășura diferite evenimente culturale, prezentări, conferințe, lansări de carte. Imobilul va avea funcție muzeală și de arhivă, aici fiind amenajate săli speciale pentru manuscrise, dactilograme și cărți. Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud care va coordona activitatea aici deține, de altfel, colecții extrem de importante aparținând unor scriitori importanți ai literaturii române. Este vorba despre Eugen Lovinescu, Ion Marin Sadoveanu, Nicolae Manolescu, Andrei Mureșanu, Liviu Rebreanu, George Coșbuc, Ion Pop Reteganul, Veronica Micle.  

Clădirea a fost restaurată și adusă cât mai aproape de aspectul original în ceea ce privește elementele decorative. Picturile de pe fațadă îi aparțin Mirelei Trăistaru. Coloristica pastelată a fost recomandată în urma studiului stilistic și istoric.

La demisol sunt 2 săli de lectură, biroul bibliotecarilor, sală patrimoniu, o cafenea cu acces direct din exterior, spații tehnice și un grup sanitar.

La parter încăperile au fost transformate în săli de expunere și de păstrare a colecțiilor speciale a donațiilor de manuscrise/documente culturale/literare.

Aici vor exista sala George Coșbuc, sala Liviu Rebreanu, Sala Andrei Mureșanu / Ion  Pop Reteganul, sala Mihai Eminescu/Veronica Micle, Sala Nicolae Manolescu. 

Mansardă: o sală multifuncțională pentru evenimente culturale – prezentări, conferințe, lansări de carte, vizionări, colocvii, expoziții, etc. 

Radu Moldovan a vorbit, între altele, și despre Casa Colecțiilor ieri seară, la Bistrițeanul Live. „Am vrut să redăm această clădire spectaculoasă comunității. Acolo se vor organiza foarte multe evenimente culturale. Urmează să devină chiar o atracție turistică. Va exista un program de așa natură încât inclusiv turiștii care trec prin Bistrița s-o poată vizita. Este un proiect unic în România, finanțat integral din bugetul Consiliului Județean”, a explicat Radu Moldovan.

Copacii nu au fost tăiați, însă vor fi toaletați astfel încât imobilul să fie vizibil și din stradă, a mai precizat președintele CJ BN.

Despre Casa Colecțiilor puteți reciti mai jos:  

Casa Colecțiilor va fi inaugurată în toamnă: Peste 22.000 de volume de carte veche, inclusiv o Biblie din 1475, vor fi expuse aici

Casa din Bistrița în care a locuit Matei Eminescu va fi reabilitată! Cum arată proiectul FOTO

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. La omul sărac, nici boii nu trag. In anul 2013 mutarea Bibliotecii Judetene in clădirea fostei sucursale a BNR de pe strada Odobescu a fost o eroare. După cum se stie, Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania, un mare iubitor al meleagurilor bistritene ar fi vrut ca la Bistriţa să funcţioneze un muzeu de artă religioasă. De altfel, el a intervenit pe lângă reprezentanţii BNR să cedeze Consiliului Judeţean clădirea de pe strada Alexandru Odobescu unde urma să fie amenajat muzeul de artă religioasă. Muzeul urma să aibă un caracter ecumenic, pentru a atrage un numar mare de turisti de diferite confesiuni. Operatiunile de restaurare a cladirii fostei filiale a BNR cu destinatia de muzeu au fost facute in perioada 2009-2012, in mandatul de presedinte al Consiliului Judetean a lui Liviu Rusu, prilej cu care au fost adaugate pe fatada estica din spatele clădirii doua galerii de sticlă, la parter si etaj, mărind astfel spatiul expozitional al viitorului muzeu. După ce totul a fost gata, Radu Moldovan care nu are nici un merit in reabilitarea vechiului sediu al BNR filiala Bistrita a schimbat destinatia clădirii. El a venit la de-a gata, clădirea proaspăt reabilitată fiind atribuita Bibliotecii Judetene, in ciuda spatiului insuficient pentru a gazdui toate functiunile unei biblioteci publice.
    Astfel, la nici un an de la mutarea bibliotecii, s-a mai construit o anexa inghesuită in curtea fostului sediu al BCR, pentru a suplini lipsa de spatiu. Nici măcar nu i-a dus capul pentru a realiza si o pasarela la nivelul etajului care sa faca legatura intre cele doua corpuri de cladire, asa cum exista la Biblioteca Centrala Universitara din Cluj, pentru a crea o legatură functională a intregului ansamblu. Iată că acum din nou biblioteca se confruntă cu lipsa de spatiu, ceea ce impune mutarea unor colectii de carte veche in clădirea de pe bulevardul Independentei, proaspăt reabilitată.
    Asta inseamnă să mergi pe minima rezistentă si să nu faci o construcţie nouă, conform cerintelor unei biblioteci de secol XXI, la standarde europene. Cu atat mai mult cu cat exista la vremea respectiva un studiu de fezabilitate început în anii trecuţi pe baza caruia s-a trecut la întocmirea proiectului ce a costat 300 mii lei. De asemenea s-a trecut la elucidarea jurisdicţiei terenului de construcţie din str. Alba Iulia, unde urma sa fie construită noua bibliotecă, unde să fie găzduite toate colectiile si functionalitătile. Dar iata că, după binecunoscutul proverb romanesc “doi incarcă, doi descarcă”, orasul Bistrita a rămas cu o bibliotecă publică împrăstiată prin tot orasul, dar si fără un muzeu de artă sacră unic in zonă, având in vedere că Protopopiatul Ortodox Bistrița dispune de un număr important de icoane românești din secolele XVII-XX, printre cele mai importante colecții din Transilvania. De aceea, a devenit o necesitate amenajarea la Bistrita a unui muzeu de artă religioasă, pentru punerea în valoare a patrimoniului religios local, eventual chiar in cladirea protopopiatului unde a functionat o lungă perioadă de timp Muzeul Judetean. Ar fi si un gest de cinstire a memoriei Inaltului prelat vrednic de pomenire, iar muzeul de artă sacră de la Bistrita ar trebui să poarte numele „Mitropolitul Bartolomeu Anania”.

  2. … biblioteca este la fel de importanta daca nu chiar cea mai importanta!!! Protopopiatul are o sumediene de alte cladiri in care se lafaie…sa faca unde vor muzeu. Biblioteca chiar este foarte frumoasa si utila, si nu vedem de ce atat tura vura…..Oricum ptr unii nu e bine orice s-ar face. Ce parere aveti de cinema 23 august??? vedem cum domni ca Liviu stiu si se pricep….la comentat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: