6.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

JAF la o sală de jocuri din Bistrița! Un individ a amenințat operatorul cu cuțitul, după care s-a făcut nevăzut cu o sumă importantă de bani

În această dimineață a avut loc un jaf la o sală de jocuri din Bistrița, din zona BIG. Se pare că operatorul sălii a fost amenințat cu un cuțit de un individ, care s-a făcut mai apoi nevăzut cu o sumă importantă de bani. Cât a dispărut:

Jaful a avut loc astăzi, în jurul orei 09:30, la o sală de jocuri din zona BIG. În local a întrat un individ, care a amenințat cu cuțitul operatorul sălii și l-a determinat să îi dea toți banii din casă.

Individul ar fi fugit cu 10.000 de lei. La această oră, bărbatul încă este căutat de către polițiști.

„Azi 3 octombrie a.c. în jurul orelor 09.30 am fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, la o sală de jocuri de noroc de pe raza mun. Bistrița, un bărbat ar fi amenințat  cu un cuțit operatorul sălii și ar fi sustras o sumă de bani din casa de marcat. Polițiștii  au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și efectuează cercetări pentru identificarea autorului”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.