16 C
Bistrița
luni, mai 20, 2024

Iohannis: Toate școlile trebuie să treacă în online! Angajații de la stat și din privat să treacă la telemuncă!

În ziua în care s-a înregistrat un nou record negativ în România privind numărul de cazuri noi COVID-19, președintele Klaus Iohannis a participat în această seară, la ședința de Guvern. Iohannis a anunțat măsuri dure care se vor aplica de lunea viitoare.

România a înregistrat astăzi o zi neagră în lupta cu noul coronavirus – 9.714 persoane au fost confirmate cu COVID-19, iar alți 121 de români au decedat după ce au pierdut lupta cu temutul virus.

Președintele Klaus Iohannis a participat în această seară la ședința de Guvern.

La începutul ședinței Iohannis a anunțat că la nivel național vor fi luate măsuri drastice pentru că cele deja în vigoare nu mai sunt suficiente pentru a controla epidemia.

Astfel, urmează ca toate școlile să treacă la predare online, angajații din sistemul public și privat să lucreze în telemuncă acolo unde este posibil, magazinele vor fi închise la ora 21:00, iar circulația pe timpul nopții va fi restricționată.

De asemenea, petrecerile publice și private vor fi interzise, târgurile și piețele vor fi închise, iar purtarea măștii va fi obligatorie peste tot: atât în interior, inclusiv la locul de muncă, cât și în exterior. Firmele și toate autoritățile vor fi nevoite să își decaleze programul, pentru a evita aglomerația în mijloacele de transport.

„Trebuie să controlăm extinderea pandemiei și să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave. Nu dorim să închidem economia românească, ci să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare. Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

Prim ministrul Ludovic Orban a transmis că toate aceste măsuri ar urma să intre în vigoare de lunea viitoare – 9 noiembrie.

„Măsurile prezentate de domnul președinte trebuie transpuse în HG privind starea de alertă. Solicit ca să fie pregătite propunerile de modificare care trebuie să treacă prin CNSU și adoptate de guvern. Putem să luăm deciziile și aplicabilitatea deciziilor va fi de LUNI. Trebuie să parcurgem toate procedurile legale. E bine, ca să fie cunoscute mai înainte de a intra în vigoare. Solicit tuturor miniștrilor fermitate și angajament maxim. Instituțiile trebuie să fie un exemplu, mobilizate la maximum!”, a punctat Ludovic Orban.

Declarația integrală a președintelui României poate fi urmărită în materialul video de mai jos:

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/2116303665160508

Deocamdată nu se știe pentru ce perioadă vor fi valabile aceste restricții. Până una alta, municipiul Bistrița se pregătește pentru o carantină de 14 zile, întrucât incidența a trecut de 6/1000 de locuitori. Regulile aplicate sunt similare cele anunțate pentru întreaga țară. Mai multe detalii despre situația Bistriței puteți citi AICI.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Materom: Ofertă de primăvară pentru călătorii confortabile și mult mai sigure

A venit în sfârșit primăvara și este momentul potrivit pentru începuturi proaspete și noi aventuri. Descoperă frumusețea naturii care ne trezește la viață, din spatele volanului modelului tău Mercedes-Benz preferat – un companion excelent pentru călătorii pline de experiențe incitante!

NOI locuri de muncă la SmartyKids Bistrița, RCB Electro și Aquabis! Sanovil caută infirmieră și fiziokinetoterapeut

Smarty Kids Bistrița caută o persoană energică și pozitivă care dorește să se dezvolte în sfera educațională și lucrul cu copiii! RCB Electro are nevoie de inginer electrotehnic și electrician întreținere / reparații. Aquabis recrutează șofer profesionist și cititor contoare pentru Bistrița și Beclean. Noi locuri de muncă sunt disponibile și la Clinica Sanovil:

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...